Inflația a închis 2025 la 9,7%: energia și serviciile apasă bugetele

România a început 2026 cu o realitate care se simte în buzunar înainte să se vadă în grafice: inflația anuală a rămas la 9,7% la finalul lui 2025. Nu e doar o cifră „mare” într-un tabel, ci semnul că scumpirile nu mai merg în bloc, uniform, ci pe paliere care se aprind pe rând: întâi utilitățile și facturile, apoi serviciile, apoi alimentele. Pentru oameni, întrebarea nu este doar „cât e inflația”, ci „unde doare”: energie electrică, transport, produse de bază. Pentru economie, miza e și mai complicată: cum reduci viteza scumpirilor fără să pui frână prea brusc pe consum și pe investiții. În acest context, inflația nu mai este doar un indicator macro, ci o hartă a presiunilor care se strâng simultan în gospodării, în companii și în bugetul public.

9,7% la final de 2025: încă un an peste ținta BNR, cu efect de ecou în 2026

În decembrie 2025, inflația anuală a coborât ușor, la 9,7%, de la 9,8% în noiembrie. Pe luna decembrie, creșterea prețurilor a fost relativ modestă, de 0,22%. Când privești strict această variație, pare că lucrurile intră într-o zonă de „calmare”. Doar că trendul de fond rămâne incomod: România încheie al cincilea an consecutiv cu inflație peste intervalul-țintă al Băncii Naționale, ceea ce menține tensiunea pe politica monetară și pe așteptările din economie, potrivit Profit.ro.

O scădere de câteva zecimi nu schimbă însă povestea principală. Finalul de 2025 nu arată o inflație „închisă” și stabilă, ci una care își schimbă combustibilul. O parte din presiune vine din energie și din factori cu impact administrativ sau fiscal; o altă parte urcă treptat din costuri operaționale și salariale, care se traduc în prețurile din servicii. În plus, faptul că nivelul de 9,7% a rămas ușor peste estimările oficiale (în jur de 9,6% pentru final de an) are o semnificație clară: dezinflația este mai lentă decât se spera, iar revenirea spre o zonă „confortabilă” rămâne dificilă.

Unde se vede scumpirea: serviciile urcă cel mai mult, dar șocul vine din facturi și alimente

Pe segmente, distribuția scumpirilor explică de ce percepția publică rămâne apăsătoare. În decembrie 2025 față de decembrie 2024, serviciile au crescut cu 11%, mărfurile nealimentare cu 10,48%, iar alimentele cu 7,75%, conform sumarizărilor publice ale datelor INS.

Diferența față de episoadele anterioare este că serviciile nu mai sunt o simplă „consecință” a scumpirii bunurilor, ci devin motorul principal al creșterilor. Aici se adună costuri care nu se văd imediat, dar sunt constante: salarii, utilități, chirii, mentenanță, transport, logistică. Toate ajung în prețuri pe care consumatorul le întâlnește frecvent, săptămânal sau chiar zilnic, nu doar la cumpărături ocazionale.

În același timp, coșul alimentar rămâne cel mai sensibil teritoriu social. Nu pentru că are cele mai mari procente, ci pentru că e cheltuiala inevitabilă, recurentă, care arată imediat cât „costă” de fapt traiul. Unele produse au ajuns să fie repere simbolice: creșterea prețului cafelei, de pildă, este descrisă ca o taxă discretă pe rutina zilnică, într-un context de scumpiri alimentare resimțite constant, după cum a relatat HotNews.ro.

Cum lovește în gospodării: între facturile care nu pot fi ocolite și ajustările „invizibile” de consum

Efectul imediat asupra populației are două straturi. Primul este direct și ușor de măsurat: facturile și cheltuielile recurente cresc mai repede decât veniturile multor familii, mai ales acolo unde bugetul era deja întins. Al doilea strat e mai greu de cuantificat, dar se vede în comportament: oamenii reduc cantitățile, schimbă brandurile, urmăresc promoțiile, amână cheltuieli, caută alternative mai ieftine și își comprimă planurile.

Când energia și transportul cresc, scumpirea se propagă aproape peste tot: energia intră în producție, depozitare, distribuție, iar transportul intră în costul final al multor bunuri. De aceea, scumpirea energiei electrice nu rămâne o știre „despre utilități”, ci se transformă într-o presiune generalizată asupra bugetelor: tăieri mici, repetate, renegocieri de cheltuieli și risc mai mare de restanțe la plată în gospodăriile vulnerabile. Iar când serviciile avansează cu 11% într-un an, presiunea se extinde către zone greu de evitat pe termen lung: sănătate, reparații, transport, chirii, diverse servicii de bază.

Pe fundal apare și o consecință socială importantă: tensiunea. Când alimentele și serviciile urcă în același timp, percepția dominantă este că „totul se scumpește”, chiar dacă unele produse sau segmente se mai așază temporar. Încrederea consumatorilor se erodează, iar această stare poate frâna consumul chiar și în absența unor noi șocuri majore.

Presiunea economică: companiile între costuri, cerere și negocierea salariilor; statul între indexări și buget

Pentru companii, inflația ridicată funcționează ca un clește. Costurile cresc – energie, materii prime, logistică, salarii – în timp ce cererea riscă să slăbească pe măsură ce populația devine mai prudentă. Rezultatul este o decizie dificilă: cât transferi în preț fără să pierzi clienți și cât absorbi din marjă fără să-ți afectezi investițiile și capacitatea de a opera pe termen mediu.

La nivel macro, un 9,7% anual păstrează BNR într-o poziție de prudență. Temperarea lunară poate alimenta așteptări de relaxare a dobânzilor în 2026, însă banca centrală va evita semnale care ar putea reaprinde anticipațiile inflaționiste cât timp nivelul anual rămâne ridicat. Altfel spus: chiar dacă ritmul lunar se domolește, inflația „stocată” în economie rămâne suficient de mare cât să ceară o politică monetară atentă.

Statul simte această situație prin două canale: pe de o parte indexările (pensii, salarii, diverse cheltuieli publice), pe de altă parte constrângerea bugetară. În perioade de inflație, veniturile bugetare pot crește nominal, dar cresc și costurile statului, iar spațiul real de manevră se îngustează. Orice măsură de protecție socială devine mai scumpă, iar orice ajustare fiscală are un impact mai sensibil în economie.

Electricitatea în vârful scumpirilor și transportul în lanț: ce indică datele despre presiunile din 2026

Dintre componente, energia rămâne elementul cel mai vizibil și mai greu de ignorat. Electricitatea a înregistrat o creștere anuală de 60,91% în decembrie, ceea ce explică de ce atât gospodăriile, cât și companiile vorbesc despre facturi ca despre „șocul” care se propagă în restul economiei.

În același set de date apar și alte majorări relevante: cacao/cafea în jur de 24–25% anual, transport feroviar peste 24% anualizat, transport aerian cu creșteri notabile. Atunci când astfel de segmente urcă simultan, efectul nu este doar o scumpire punctuală, ci o schimbare de comportament: mai puține deplasări, consum mai atent, amânarea achizițiilor mari și o orientare mai puternică spre cheltuieli strict necesare. La scară largă, această ajustare poate încetini activitatea economică, chiar dacă „pe hârtie” salariile sau veniturile nominale par să crească.

2026, între scenariul de relaxare și riscul unui nou val: ce poate coborî inflația și ce o poate reaprinde

În 2026, întrebarea centrală nu mai este „cât a fost inflația”, ci „cum și când scade”. Scenariul optimist pornește de la efectele de bază: dacă în anumite luni din 2024 au fost vârfuri mari de preț, comparațiile anuale pot ajuta la reducerea inflației în a doua parte a lui 2026. În același timp, o evoluție lunară mai calmă ar putea deschide treptat calea spre relaxarea dobânzilor. Într-un astfel de cadru, consumul s-ar putea stabiliza, iar investițiile ar putea fi încurajate – mai ales dacă volatilitatea din energie se reduce.

Scenariul prudent introduce însă riscuri concrete: modificări fiscale sau administrative care se transferă rapid în prețuri, noi scumpiri în energie (inclusiv prin schimbarea unor scheme de plafonare), presiuni din piața muncii care se traduc în costuri mai mari în servicii. Dacă aceste riscuri se activează, inflația poate rămâne „încăpățânată”, iar politica monetară ar putea rămâne restrictivă mai mult timp decât anticipează piața.

În ambele scenarii, lecția din 2025 rămâne aceeași: nu mai vorbim despre o inflație generală, ci despre una cu focare. Felul în care sunt gestionate aceste vârfuri – energie, servicii, alimente – va decide dacă 2026 devine anul unei dezinflații credibile sau încă un an de adaptare dificilă la scumpiri.

Miza reală: nu doar un procent mai mic, ci o economie mai previzibilă

Pe termen mediu, obiectivul nu este doar coborârea procentului, ci recâștigarea previzibilității. Pentru populație, previzibilitatea înseamnă bugete care nu se rup de la o lună la alta. Pentru companii, înseamnă planificare: investiții, salarii, contracte, politici de preț. Pentru stat, înseamnă capacitatea de a face corecții bugetare fără ca ele să fie înghițite imediat de creșterea costurilor.

Dacă 2025 a arătat că scumpirile pot fi alimentate simultan de energie, decizii administrative și presiuni de piață, anul 2026 va testa capacitatea instituțiilor și a economiei de a reduce inflația fără să împingă societatea într-o nouă rundă de „austeritate invizibilă”. În final, întrebarea practică rămâne foarte simplă: când se vede, concret, dezinflația în prețurile plătite la facturi, la servicii și la coșul zilnic? Răspunsul nu va veni doar din statistici, ci din modul în care se stabilizează exact acele categorii care au lovit cel mai puternic.